Din Oras

1200 de persoane s-au imunizat la Maratonul Vaccinarii din Zalau – FOTO

1200 de persoane s-au vaccinat in cele trei zile de desfasurare a Maratonului Vaccinarii de la Zalau. Cei care au ales centrul din parcarea centrului comercial Zalau Value Center au putut alege intre serul de la Pfizer/BioNTech sau Johnson&Johnson.

„A fost un efort comun pentru care trebuie să mulţumim cadrelor medicale, voluntarilor, autorităţilor locale şi judeţene, gazdelor noastre şi tuturor celor care au contribuit la această reuşită. E cea mai bună dovadă că doar împreună vom reuşi să învingem pandemia. Vom continua să facem tot ce depinde de noi pentru a creşte numărul persoanelor vaccinate şi a putea, astfel, să revenim la normalitate” a spus Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.

Cei care au ales sa se imunizeze cu serul de la Pfizer vor avea rapelul asigurat peste 21 de zile, fie intr-un maraton similar fie in alte centre de vaccinare din oras.

Articole similare

Close