Eveniment
Accident cu victime in Zimbor | O persoana incarcerata, dupa impactul cu un TIR

Un accident rutier s-a produs in urma cu putin timp pe Drumul National 1F, in localitatea Zimbor. In urma impactului dintre un autoturism si un TIR, patru persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, una dintre acestea ramanand blocata intre fiarele contorsionate.
Alarma s-a dat in jurul orei 20, iar la fata locului s-au deplasat de urgenta pompierii, cu o autospeciala de descarcerare si o ambulanta SMURD dar si mai multe echipaje de la serviciul judetean de ambulanta. Ajunsi acolo, salvatorii au reusit sa scoata din masina persoana ramasa incarcerata, si au predat-o medicilor. Patru persoane, pasagere in autoturism au primit si ele ingrijiri de specialitate.
UPDATE:
„Un bărbat de 52 de ani, din judetul Giurgiu, conducea un TIR pe Drumul Național 1 F, iar între localitățile Zimbor și Sutoru, a efectuat o depășire neregulamentară a unui autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din judetul Satu Mare, și a intrat în coliziune cu acesta. Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a șoferului sătmărean și a celor trei pasageri. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.” a transmis purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Maria Cristea.