Eveniment
Accident cu victime intre Romanasi si Poarta Salajului | O persoana a ramas incarcerata – FOTO

Un accident rutier s-a produs marti dimineata, in jurul orei 6,40 pe Drumul National 1F, intre localitatile Romanasi si Poarta Salajului. In urma impactului violent, o persoana a ramas incarcerata, fiind nevoie de interventia pompierilor pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate.
In urma apelului la 112, la fata locului s-au deplasat de urgenta pompierii de la Punctul de lucru din Sanmihaiu Almasului, cu o autospeciala pentru descarcerare, o ambulanta SMURD, dar si un echipaj de Terapie Intensiva Mobila cu medic, de la Zalau.
Ajunsi la locul evenimentului, salvatorii au extras o persoana, ramasa blocata in autoturism. Echipajul medical TIM a preluat victima, care a suferit leziuni nivelul coloanei cervicale si a fost transporata la Unitatea de Primiri de Urgente din Zalau.
ACTUALIZARE:
“Marti dimineata, un bărbat de 40 de ani, din comuna Românaşi, în timp ce conducea autoutilitara pe direcția Zalău-Cluj, pe un sector de drum în aliniament, din cauza neasigurării la efectuarea manevrei de depășire a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de o femeie de 44 de ani, din comuna Românaşi. Aceasta din urmă efectua regulamentar manevra de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 38 de ani, pasageră pe locul dreapta față în autoturismul care circula regulamentar.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.” a declarat pentru Zalau24.ro, Maria Cristea, purtator de cuvant al IPJ Salaj.