Eveniment
Accident mortal intre Cizer si Horoatu | Un tanar de 18 ani si-a pierdut viata

Un tanar in varsta de doar 18 ani si-a pierdut viata joi dimineata pe drumul ce leaga localitatile Cizer si Horoatu Crasnei. Masina in care se afla victima s-a izbit de un camion, iar apoi s-a oprit in santul de pe marginea drumului.
Alarma la 112 s-a dat in jurul orei 9. La fata locului au pornit mai multe echipaje de pompieri, ambulante si autospeciale de descarcerare. Ajunsi acolo, salvatorii au gasit doua victime, dintre care una incarcerata, aflata in stare de inconstienta.
Medicii au inceput imediat manevrele de resuscitare, fiind solicitat si elicopterul SMURD de la Jibou.
Din nefericire, dupa cateva zeci de minute de resuscitare, tanarul nu a raspuns manevrelor, iar echipajele medicale au fost nevoite sa constate decesul.
UPDATE:
„Un adolescent de 18 ani, din comuna Cizer, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108G, iar între localităţile Plesca şi Horoatu Crasnei, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 47 de ani, din comuna Halmăşd.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a adolescentului, ulterior survenind decesul.
Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.” au transmis reprezentantii IPJ Salaj.