Eveniment
Accident provocat de un salajean, in judetul Cluj | O femeie a fost ranita – FOTO

Un accident de circulatie a avut loc pe DN1, la iesire din localitatea Izvorul Crisului, in judetul Cluj. In evenimentul rutier au fost implicate doua autoturisme, unul dintre ele fiind condus de un salajean. Soferita celuilalt autoturism a fost ranita usor.
Accidentul a avut loc vineri in jurul orei 16:30, in afara localitatii Izvorul Crisului. Conform politistilor, un barbat in varsta de 20 de ani din Simleu Silvaniei conducea un autoturism care tracta o remorca pe directia Cluj-Napoca – Oradea. Remorca salajeanului era insa plina pana la refuz cu deseuri de fier-vechi pe care urma sa le vanda la un centru de colectare. Barbatul nu si-a asigurat incarcatura, si intr-o curba usoara, remorca a intrat in balans, astfel ca soferul a pierdut controlul asupra directiei de mers si a intrat in santul de pe marginea drumului. Autoturismul s-a rasturnat, insa remorca a ramas suspendata perpendicular pe pe partea carosabila. Din sens opus a venit o alta masina, condusa de o soferita in varsta de 46 de ani, care nu a mai apucat sa opreasca si a lovit remorca in plin. In urma impactului, femeia a fost ranita usor.