Eveniment
APEL LA VIATA | Molnar Levente, militar profesionist, are nevoie urgenta de un tratament costisitor

Molnar Levente are 28 de ani si este militar profesionist de aproape doi ani in cadrul Unitatii Militare 01465 din Simleu Silvaniei. A ales cu mult patos cariera militara, iar la varsta sa, pare ca are tot viitorul inainte. Destinul insa, pare ca are alte planuri cu tanarul militar.
Levi a fost recent diagnosticat la o clinica din Ungaria cu limfom non-Hodgkin, o forma de cancer al sangelui, care afecteaza celulele sistemului limfatic. Celulele sanguine albe incep sa se inmulteasca necontrolat, formand noduli sau tumori.
Un necaz nu vine niciodata singur, iar acest sentiment l-a trait din plin Levente. Recent, tatal tanarului militar s-a stins din viata, fiind rapus de o boala la fel de necrutatoare – cancerul. Eforturile familiei au fost in zadar, insa pentru Levente, inca exista speranta. Optimist, pentru ca asa l-au invatat grelele incercari ale vietii, Levi merge inainte si este increzator ca, intr-o zi, totul va reveni la normal.
Exista speranta pentru Levente
Medicii de la Clinica Universitara din Debrecen au confirmat ca exista speranta la viata pentru Levi. Tratamentul este insa unul de lunga durata si foarte costisitor – chimioterapia. Levente trebuie sa mearga frecvent in Ungaria, unde ii sunt administrate citostatice, iar costurile se ridica la 24.000 de lei pe luna. Efortul financiar este urias, iar familia militarului a ajuns la fundul sacului. Disperati, au luat decizia de a vinde casa, totul, pentru ca Levi sa aiba o sansa la viata.
In cazul in care tratamentele bazate pe chimioterapie nu vor da roade, medicii vor recurge la o procedura medicala, insa costurile interventiei se ridica la aproximativ 100.000 de euro.
Orice suma inseamna ENORM
„Nimeni nu e lasat in urma”, iar asta o demonstreaza camarazii de la Unitatea Militara, care fac un apel disperat pentru a-i da o sansa la viata colegului lor.
„Noi, colegii de la UM 01465 Simleu-Silvaniei, il vom ajuta neconditionat, insa efortul financiar este urias […] Va solicitam sprijin financiar, si orice suma, oricat de neinsemnata ar fi, pentru Levente inseamna ENORM. Poate ca nu vom reusi sa ii salvam casa, dar viata sa cu siguranta este in puterea noastra sa o salvam. „
RO24 BRDE 330S V962 8394 3300 – deschis la BRD
Molnar Levente-Adam