National

Au inceput inscrierile la Scoala de Agenti de Politie | Cate locuri sunt disponibile

Începând cu 15 februarie 2021 vor avea loc înscrierile candidaților pentru participarea la concursurile de admitere în școlile de agenți de poliție.

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare va avea loc până la data de 10 martie 2021.

Urmează susţinerea probei de evaluare a performanţei fizice în centrele zonale de selecţie (în perioada 18-24 martie 2021), iar susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor se va realiza la unităţile de selecţie, la data de 27 martie 2021.

Examinarea medicală a candidaților rămași în concurs se va realiza după parcurgerea acestor etape.

Sunt scoase la concurs 1.283 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și 200 de locuri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

Toți cei interesați își pot depune dosarul de recrutare la sediul inspectoratelor de poliție județene sau la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în funcție de reședința sau domiciliul fiecăruia.

În acest an, candidații vor fi repartizați pentru evaluarea performanței fizice pe centre zonale, în funcție de domiciliu, indiferent de opțiune, astfel:

– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;

– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu.

Înscrierea candidaților se realizează în perioada 15 februarie  – 28 februarie 2021, inclusiv, în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică, în intervalul orar 09:00 – 14:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean. Sălaj – Serviciul Resurse Umane.

Toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat, actele necesare la înscriere și probele de concurs se regăsesc aici: https://sj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere

Articole similare

Close