Eveniment

Baut bine, un tanar si-a dat foc locuintei si a distrus o masina | Barbatul a fost retinut de politisti

La doar 21 de ani, un tanar din comuna Sag a fost arestat preventiv, din cauza problemelor pe care le avea din cauza alcoolului. Barbatul ar fi distrus un autoturism si ar fi patruns prin efractie in mai multe locuri de unde a sustras bunuri. Mai mult, picat in patima alcoolului, tanarul si-a incendiat propria locuinta.

Concret, la sfarsitul lunii noiembrie 2018, tanarul din Sag ar fi mers la un local din comuna, unde ar fi vrut sa consume bauturi alcoolice. Pentru ca barul urma sa se inchida, angajatul l-a refuzat pe barbat, iar de nervi, acesta a distrus autoturismul patronului care se ocupa de local.

Problemele tanarului cu alcoolul nu se opresc insa aici. La inceputul lunii martie, dupa mai multe pahare, suparari si, orbit de aburii alcoolului, barbatul si-a dat foc locuintei. Cateva zile mai tarziu, tanarul a spart geamul unui magazin din Sag, de unde a furat mai multe sticle de bautura si cateva pachete de tigari, in valoare de 1.000 de lei.

Tanarul nu s-a limitat insa doar la furat bautura si tigari. In noaptea de 12 spre 13 martie, acesta a sarit gardul in curtea unei femei, de unde a fugit cu un motofierastrau, in valoare de aproximativ 1.700 de lei, prejudiciu recuperat ulterior de oamenii legii.

Politistii l-au retinut pe tanar in dimineata zilei de miercuri, iar in cursul aceleasi zile a fost prezentat judecatorilor, cu propunerea de arestare preventiva, sub aspectul comiterii infractiunilor de distrugere si furt calificat.

Articole similare

Close