Eveniment

Cersetorii din Salaj si Satu Mare au pus stapanire pe casa unui barbat plecat la munca in strainatate – FOTO

Mai multi cersetori din judetele Salaj si Satu Mare au pus stapanire pe casa unui barbat, plecat la munca in strainatate. Oamenii strazii au „emigrat” la randul lor mai spre vest, in judetul Arad, in speranta unui trai mai bun. Acolo, s-au instalat in urma cu cateva luni, in casa aparent goala, pe care au reusit sa o devasteze.

Conform celor de la Ziuadevest.ro, casa ocupata abuziv era situata in apropierea unui liceu german din oras. Vecinii, speriati ca oamenii strazii prezinta un real pericol pentru elevii scolii din zona, au alertat disperati Politia Locala. Luni dimineata, politistii le-au facut o vizita cersetorilor, impreuna cu angajati ai Directiei de Asistenta Sociala, dar si cei de la Protectia Mediului.

Ajunsi acolo, agentii politiei locale au descoperit ca in casa stateau, fara forme legale, mai multe persoane, printre care 10 minori. Cersetorii au fost evacuati, adultii fiind indrumati spre Adapostul de Noapte din Arad, iar copiii spre Centrul de primire minori. Oamenii strazii au refuzat orice propunere din partea serviciilor primariei Arad si au pornit hotarati spre alte adaposturi abandonate.

Agentii politiei locale vor incerca sa ia legatura cu proprietarul cladirii, care va trebui sa curete si sa securizeze locuinta, astfel incat sa nu mai poata patrunde in interior oameni ai strazii, mai spun cei de la Ziuadevest.ro

Articole similare

Close