Din Oras

Dupa „COPY-PASTE”, studiul de fezabilitate pentru centura Zalaului va fi refacut. Din bani publici – VIDEO

Dupa ce s-a aflat ca firma angajata sa reactualizeze studiul de fezabilitate pentru continuarea lucrarilor la centura municipiului Zalau a copiat pasaje intregi din acelasi studiu facut pentru centura de ocolire a Aradului, Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reactionat.

Alin Serbanescu, purtatorul de cuvant al CNAIR, a declarat ca studiul va fi refacut, din bani publici, insa Compania de Drumuri isi va cere banii inapoi de la firma care l-a intocmit, dar cel mai probabil ii va putea recupera doar in instanta.

„Noi îi bănuim de profesionalism. Să sperăm că în momentul în care se prezintă la licitaţie se şi consideră profesionişti, adică nu încearcă să devină profesionişti câştigând un contract cu noi, iar dacă câştigă un contract cu noi, e bine să-l şi facă. Dacă vor mai avea bani după ce o să-i penalizam, pot să mai participe. BIneînţeles că le vom cere banii înapoi, sau o parte din bani, înapoi. Vom ajunge în instanţe probabil, dar într-un fel sau altul vor trebui să plătească şi să ia în serios data viitoare contratele pe care le semnează cu noi, pentru că nu e normal să te apuci să scrii pe hartă sau într-un studiu de fezabilitate nişte lucruri care nu sunt reale, astfel încât să creezi de fapt pentru următoarele contracte nişte vulnerabilităţi şi care să-ţi aducă nişte creimuri, pentru că într-adevăr un constructor care ar câştiga un contract pe baza acestui studiu de fezabilitate şi ar vedea că de fapt nu se află la Arad şi se află la Zalău ar putea cere nişte penalizări”, a declarat Alin Serbanescu, purtator de cuvant CNAIR.

Cei de la CNAIR au mai declarat ca, intotdeauna dupa un studiu de fezabilitate intocmit de o firma angajata, intervin si specialistii CNAIR-ului, astfel incat caietul de sarcini pentru proiectare si executie sa se faca pe parametrii reali.

Contactati telefonic, cei de la firma care a facut studiul contra sumei de 3,4 milioane de lei, au declarat ca totul este doar o greseala de scriere, dupa aplicarea unui sablon, si ca oricum, greseala nu ar afecta cu nimic rezultatele cercetarii facute in teren.

Tot scandalul a pornit dupa ce reprezentantii Asociatiei Pro Infrastructura au descoperit zilele trecute ca in Raportul de Impact asupra Mediului din cadrul Studiului de Fezabilitate pentru centura Municipiului Zalau, apare la un moment dat mentionat „podul peste Mures” dar si „centura EST Arad”, semn ca pasajele respective au fost copiate dintr-un alt studiu.

studiu de fezabilitate zalau

Articole similare

Close