Eveniment

Hot din Cluj, prins de politistii Salajeni | A furat peste 120.000 de lei dintr-o locuinta

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Zalău, pentru documentarea și probarea activității infracționale a unui bărbat de 33 de ani, din localitatea Sâmboleni, județul Cluj, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale îl bănuiesc pe bărbatul de 33 de ani că, în noaptea de 25 februarie a.c., ar fi pătruns prin escaladare unui gard într-o locuință din municipiul Zalău și ar fi sustras dintr-un seif 25.000 de euro și 5.000 de lei.

Prejudiciul total provocat de acesta este estimat la aproximativ 130.000 de lei, din care polițiștii sălăjeni au recuperat aproximativ 70%.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii sălăjeni pentru documentarea și probarea activității infracționale a bărbatului au fost descoperiți și ridicați în vederea cercetărilor 18.220 de euro și 80 de lei, bani în legătură cu care exisă suspiciunea rezonabilă că ar proveni din săvărșirea infracțiunii.

Joi, 16 martie a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 33 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Vineri, 17 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale îl vor prezentat pe bărbatul de 33 de ani, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Zalău, cu propunere de arestare preventivă a acestuia.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Articole similare

Close