Eveniment

Masa lemnoasa, in valoare de 1800 de lei, confiscata de politisti

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au intensificat activităţile de prevenire şi combatere a delictelor silvice în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic. Cinci sancţiuni au fost aplicate şi masă lemnoasă în valoare de aproape 1800 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.

La data de 12 aprilie, în jurul orei 7.30, poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au depistat prin localitatea Fildu de Jos o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani.

Bărbatul transporta material lemnos în valoare de aproximativ 200 de lei, fără a avea aviz de însoţire.

În aceeaşi zi, tot în comuna Fildu de Jos au mai fost opriţi în trafic alţi patru şoferi, cu vârste cuprinse între 25 şi 47 de ani, trei din judeţul Sălaj şi o femeie din judeţul Cluj, care transportau cu autoutilitarele masă lemnoasă de aproximativ 1600 de lei, deşi nu aveau avize de însoţire.

În toate cazurile, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, iar masa lemnoasă a fost ridicată, în vederea confiscării, ulterior fiind predată Ocolului Silvic Almaşu.

Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare.

Articole similare

Close