Eveniment

Oprit pentru control, un sofer din Salaj a sfidat politistii | A refuzat sa se legitimeze si a fugit de agenti

Polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Năpradea, care s-a sustras controlului și este bănuit că ar fi condus fără permis.

În fapt, la data de 30 octombrie – ora 08,45 – polițiștii rutieri au efectuat semnal de oprire, unui autoturism care se deplasa pe Drumul Comunal 26A, prin localitatea Traniș, comuna Năpradea.

Cu privire la proprietarul autoturismului existau date și informații că ar conduce autovehicule pe drumurile publice, în mod frecvent, cu toate că ar avea dreptul de a conduce suspendat.

Conducătorul autoturismului a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, însă în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, acesta s-a pus în mișcare și, ocolind autospeciala de poliție care era amplasată perpendicular pe axul drumului, și-a continuat deplasarea pe un drum de exploatare agricolă, reușind astfel să fugă de polițiști, folosindu-se de performanțele autovehicului de teren pe care îl conducea.

Polițiștii au identificat și depistat ulterior conducătorul auto, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru conducere fără permis, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sălaj.

În cursul zilei de astăzi, 31 octombrie, bărbatul bănuit de comiterea faptei va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articole similare

Close