Din OrasEveniment

Peste 100 de amenzi aplicate de politisti celor care nu au respectat masurile sanitare – FOTO

În perioada 23-24 octombrie a.c., polițiștii din Zalău au desfășurat noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, piețe, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost verificate 95 de societăți comerciale, precum şi 84 mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate 457 persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 73 la regimul circulației rutiere, 36 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar diferența au fost aplicate la alte acte normative.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 46870 lei.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute cinci permise de conducere și patru certificate de înmatriculare au fost retrase.

Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare.

Daca ati fost martorul unui eveniment, puteti trimite imaginile
pe adresa de e-mail STIRI@ZALAU24.RO sau pe Whatsapp la 0771 750 912

Articole similare

Close