CulturaDin Oras

ProTeatru | „Pisica Verde” un spectacol despre fragilitatea si vulnerabilitatea adolescentei

Pe scurt

  • Miercuri, 9 Octombrie, Ora 19,00
  • Locatia: Kalvineum (Fosta Casa Municipala de Cultura) - Str. Corneliu Coposu nr. 17

Spectacolele organizate de Asociatia ProTeatru continua in aceasta luna cu un spectacol captivant. Prin piesa „Pisica Verde” spectatorii sunt trimisi in universul adolescentei, iar actorii vor incerca sa le explice acestora fragilitatea si vulnerabilitatea varstei. Spectacolul va avea loc miercuri, 9 octombrie la ora 19,00 la Kalvineum, adica fosta Casa de Cultura Municipala.

„Pisica Verde” de Elise Wilk este o poveste despre intunericul din noi, care se dezvaluie cu tandrete si inocenta prin vocea a sase adolescenti. Misterul unei lumi ce aminteste de oraselul Twin Peaks este adus treptat la lumina, prin energia unui spectacol construit sub forma unui concert rock. Fragilitatea, vulnerabilitatea acestei varste isi cauta exprimarea si cere sa fie auzita sub forma unei crime, care ne aminteste ce se poate pierde cu adevarat atunci cand ignoram existenta unei vieti ascunse a adolescentilor. Cele sase voci care vor da suglu spectacolului, sub regia lui Eugen Gyemant sunt Alis Pelle, Oana Vlad, Francesca Pop, Eduard Hirizoiu, Alex Popa si Darius Prodan, directorul Asociatiei ProTeatru.

Ca un element de legatura intre adolescenta cu „oameni mari”, spectacolul se va desfasura la Kalvineum, adica fosta Casa de Cultura Municipala (Str. Corneliu Coposu nr. 17).

Biletele sunt disponibile pe www.proteatru.ro/bilete

 

PisicaVerdeAfis
foto: ProTeatru

Articole similare

Close