Administratie

Lucrarile la autostrada A3 spre Salaj s-au impotmolit intr-un cimitir – VIDEO

Lucrarile la autostrada A3 ce urmeaza sa treaca prin judetul Salaj, s-au impotmolit intr-un cimitir, din localitatea Nadaselu, de care nu stiau nici cei care au facut proiectul.

Potrivit observatornews.ro, Constructorul a propus un viaduct care să treacă pe deasupra mormintelor, la câţiva metri înălţime, dar decizia finală este la compania de drumuri.

În acest moment facem nişte măsuri geo pentru a vedea exact pe ce zonă se poate construi viaductul, pentru că se va construi un viaduct în lungime de 100 de metri. Se va face un proiect tehnic şi după ce se vom avea toate aceste date, vom putea şti costurile şi durata lucrărilor. Trebuie să spun ca nu va fi afectat cimitirul. Este gândit proiectul în aşa fel încât viaductul respectiv să survoleze cimitirul.” a transmis pentru Observator, Alin Serbanescu – Purtator de cuvant in Ministerul Transporturilor.

De altfel, tronsonul ar putea fi terminat cu un an mai devreme, dar constructorul asteapta de noua luni raspunsul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru acest viaduct.

Articole similare

Close