Eveniment

Sofer de 19 ani oprit pentru ca circula pe contrasens | Drugtest-ul a indicat prezenta a trei tipuri de substante

Un tanar sofer in varsta de 19 ani a fost oprit de politistii din Zalau, pentru ca se deplasa pe contrasens, desi nu efectua o manevra de depasire. In urma testarii cu aparatul Drugtest, in saliva au fost descoperite trei tipuri de substante interzise. Pentru confirmarea prezentei substantelor a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În fapt – la ora 23,34 – polițiștii au observat, pe strada Simion Bărnuțiu, din Zalău, un autoturism care era condus pe sensul opus de mers, fără a efectua manevra de depășire.

Polițiștii au oprit autoturismul, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Hereclean.

Testarea cu aparatul Drugtest a indicat prezența în salivă a trei tipuri de substanțe interzise, motiv pentru care conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive și tipul acestora.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, faptă prevăzută de art. 336 alin.2 din Codul penal.

Articole similare

Close