Din Oras

Stafeta veteranilor INVICTUS ajunge sambata la Zalau | Evenimentul are loc pe Platoul de Marmura

Cu ocazia „Zilei Armatei Române”, Asociației Voluntarilor Invictus organizează tradiționalul eveniment “Ștafeta Veteranilor”.

Manifestarea se află la cea de-a VIII-a ediție și constă în alergare de tip ștafetă, pe trei trasee, care au pornit anul acesta din trei locații diferite și anume: Chișinău – traseul roșu, Făgăraș – traseu galben, Mărășești – traseul albastru și va ajunge de Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie, la Carei.

Municipiul Zalău se află pe itinerarul traseului galben, iar echipa Zalău va prelua ștafeta de la echipa Cluj, în data de 23 octombrie 2021, în cadrul unei ceremonii care va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17.30, în Piața 1 Decembrie 1918 – platoul de marmură din centrul municipiului.

Acest eveniment are ca scop promovarea valorilor naționale și strângerea de fonduri pentru participarea echipei INVICTUS care reprezintă România, formată din militari răniți în teatrele de operații, la Jocurile Paralimpice Invictus, organizate de prințul Henry.

Articole similare

Close