National

Romania a preluat presedintia Consiliului UE in domeniul sanatatii

Astazi, ministrul sanatatii, Sorina Pintea, a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Aceasta a declarat caPe domeniul Sănătății suntem pregătiți să acționăm onest și neutru pentru dezvoltarea și consolidarea proiectului european”

Incepand cu 1 ianuarie 2019 Romania va avea misiunea de planificare si conducere a reuniunilor din cadrul diferitelor formatiuni ale Consiliului si ale grupurilor sale de lucru (cu exceptia Consiliului Afacerilor Externe). De asemenea, Romania va reprezenta Consiliul in relatiile cu celelalte institutii ale Uniunii (in special Comisia Europeana si Parlamentul European), dar si cu partenerii externi, prin inlocuirea temporara a Inaltului Reprezentant al UE, in situatiile in care acesta nu poate participa.

In domeniul Sanatatii, Romania va continua eforturile pentru a avansa pe agenda Uniunii Europene asupra temelor cu impact si beneficii pentru pacienti. „Scopul urmarit de tara noastra pe timpul mandatului este garanția accesului  la sanatate pentru toți cetățenii europeni.” a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde 5 teme prioritare care se referă la rezistența anti – microbiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală (eHealth).

Mai multe evenimente vor avea loc in Romania pe durata exercitarii Presedintiei Consiliului UE. In acest sens, in domeniul sanatatii, la Cluj-Napoca se va organiza un workshop care va facilita schimbul de informatii si bune practici pe tema vaccinarii populatiei, iar la Bucuresti se vor desfasura o serie de evenimente dedicate informatizarii sanatatii in cadrul proiectului „Saptamana digitala” (e-Health week)

Articole similare

Close