Eveniment

ULTIMA ORA | Zalau, Jibou si Cehu Silvaniei vor intra in carantina | Ce inseamna acest lucru

Zalau, Jibou si Cehu Silvaniei sunt primele orase care vor intra in carantina, dupa ce rata incidentei cazurilor de COVID-19 a depasit 8 la o mie de locuitori. Acest lucru s-a facut abia dupa ce Premierul Romaniei, Ludovic Orban a cerut luarea de masuri pentru limitarea raspandirii coronavirusului in judetul Salaj, unde rata incidentei este cea mai mare din intreaga tara.

Carantina va fi impusa pentru o perioada de 14 zile, insa in momentul de fata nu este cunoscuta data de la care decizia Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta va intra in vigoare. De la momentul emiterii hotararii, decizia urmeaza sa intre in vigoare in 24 de ore.

Acest lucru inseamna ca situatia in cele trei orase va fi similara cu cea din timpul starii de urgenta. Parasirea localitatilor se va face doar pentru urgente medicale sau in scop profesional ori in alte scopuri justificate.

O declaratie pe propria raspundere va trebui completata in cazul parasirii oraselor. Modelul va fi pus la dispozitie de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta.

De asemenea, deplasarile vor putea fi limitate in anumite intervale orare.

In Zalau, conform ultimei raportari a autoritatilor, rata de infectare era de 8,47 cazuri/1000 de locuitori.

Din nefericire, judetul Salaj este primul la nivel national cu 5,11 cazuri la o mie de locuitori, ceea ce inseamna ca in judet sunt peste 1900 de cazuri active de COVID-19.

Daca ati fost martorul unui eveniment, puteti trimite imaginile
pe adresa de e-mail STIRI@ZALAU24.RO sau pe Whatsapp la 0771 750 912

Articole similare

Close